Bolile valvelor inimii: stenoza și insuficiența valvulară

Bolile valvelor inimii, numite valvulopatii, sunt afecțiunile în care una sau mai multe dintre cele patru valve ale inimii nu mai funcționează corect. O valvă poate deveni prea îngustă și nu se mai deschide complet, ceea ce se numește stenoză, sau poate să nu se mai închidă etanș, lăsând sângele să curgă înapoi, ceea ce se numește insuficiență sau regurgitare. În ambele cazuri, inima trebuie să lucreze mai mult ca să mențină circulația.

Multe valvulopatii sunt descoperite întâmplător, când medicul aude un suflu la stetoscop, și rămân ușoare ani la rând. Altele avansează lent și, la un moment dat, cer intervenție. Articolul explică pe înțeles cum funcționează valvele, care sunt bolile lor cele mai frecvente, cum se urmăresc, când se intervine și ce semne cer apel la 112. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultul cardiologului, care stabilește gradul bolii și ritmul controalelor.

Cum funcționează valvele inimii

Valvele inimii sunt pliuri subțiri de țesut, numite cuspe sau foițe, care se deschid ca să lase sângele să treacă și se închid ca să nu se întoarcă. Fiecare bătaie a inimii înseamnă o deschidere și o închidere perfect sincronizate ale tuturor celor patru valve.

Valvele din partea stângă a inimii, mitrală și aortică, lucrează la presiuni mai mari și sunt cel mai des afectate la adulți. Zgomotele pe care medicul le aude la stetoscop sunt, în mare parte, zgomotele închiderii valvelor.

Stenoza și insuficiența: cele două tipuri de problemă

Orice valvă poate avea una dintre cele două probleme de bază, iar uneori pe amândouă deodată. Diferența dintre ele explică de ce inima reacționează diferit în fiecare caz.

Inima compensează mult timp aceste probleme, de aceea simptomele apar adesea târziu. Când compensarea nu mai ajunge, apar lipsa de aer, oboseala și semnele de insuficiență cardiacă.

Valvulopatiile frecvente și cauzele lor

La adulții din Europa, cele mai frecvente valvulopatii sunt stenoza aortică și insuficiența mitrală. Cauzele s-au schimbat în timp: bolile degenerative, legate de vârstă, au devenit mai frecvente decât cele lăsate de reumatismul articular acut.

Stenoza aortică

Valva aortică se calcifică și se rigidizează treptat, mai ales după 65–70 de ani. Semnele clasice ale stenozei aortice severe sunt lipsa de aer la efort, durerea în piept la efort și amețeala sau leșinul la efort. Apariția lor este un moment important, pentru că schimbă decizia de tratament.

Valva aortică bicuspidă

Unele persoane se nasc cu o valvă aortică formată din două cuspe în loc de trei. Este una dintre cele mai frecvente anomalii cardiace congenitale și poate duce mai devreme la stenoză sau insuficiență, uneori și la dilatarea aortei. Pentru că poate apărea la mai mulți membri ai unei familii, medicul poate recomanda ecografie și rudelor de gradul întâi.

Insuficiența mitrală

Valva mitrală nu se mai închide bine, iar o parte din sânge se întoarce în atriul stâng. Poate fi primară, când problema este chiar la valvă, de exemplu prin prolaps sau ruptura unui cordaj, ori secundară, când ventriculul stâng dilatat trage foițele și le împiedică să se închidă.

Prolapsul de valvă mitrală

Una sau ambele foițe ale valvei mitrale se boltesc spre atriu în timpul contracției. Este frecvent și, la cei mai mulți oameni, benign, fără simptome. Doar o parte dintre cazuri evoluează spre insuficiență mitrală importantă.

Stenoza mitrală și insuficiența aortică

Stenoza mitrală este legată mai ales de reumatismul articular acut, boală devenită rară în Europa, dar încă întâlnită la persoanele care au avut-o în copilărie. Insuficiența aortică poate apărea prin dilatarea aortei, pe o valvă bicuspidă sau după o infecție a valvei.

Alte cauze

• endocardita infecțioasă, infecția valvelor, care le poate distruge rapid;
• infarctul miocardic, care poate afecta mușchii ce susțin valva mitrală;
• radioterapia toracică din trecut;
• bolile țesutului conjunctiv, unele moștenite.

Simptomele și suflul cardiac

Multe valvulopatii nu dau simptome ani la rând și sunt descoperite prin suflul cardiac, un zgomot suplimentar, ca un șuierat, pe care medicul îl aude la stetoscop. Nu orice suflu înseamnă boală: există sufluri inocente, frecvente la copii, la tineri, în sarcină sau la febră.

Când valvulopatia avansează, pot apărea:

• lipsă de aer la efort, apoi la eforturi tot mai mici;
• oboseală, toleranță scăzută la efort;
• durere sau apăsare în piept la efort, mai ales în stenoza aortică;
• amețeală sau leșin la efort;
• palpitații, adesea prin fibrilație atrială, frecventă în bolile valvei mitrale; vezi Fibrilația atrială: ce este, ce simptome dă și ce riscuri are;
• umflarea gleznelor și a picioarelor;
• trezire noaptea cu senzație de sufocare.

Important: Pentru că simptomele se instalează lent, mulți oameni își reduc activitatea fără să observe și pun oboseala pe seama vârstei. Dacă știi că ai o valvulopatie, spune-i medicului orice scădere a toleranței la efort, chiar dacă ți se pare minoră.

Diagnosticul și urmărirea prin ecocardiografie

Examenul principal pentru valvulopatii este ecocardiografia, adică ecografia inimii, care arată forma valvelor, cât de mult sunt îngustate sau cât sânge se întoarce prin ele și cum s-au adaptat camerele inimii. Pe baza ei, medicul încadrează boala ca ușoară, moderată sau severă.

Ce poate include evaluarea:

1. Examenul clinic și ascultarea inimii, care orientează spre valva afectată.
2. Ecocardiografia transtoracică, cu sonda pe piept, examenul de bază; detalii în Ecocardiografia: ce vede medicul și cum decurge examinarea.
3. Ecografia transesofagiană, cu sonda introdusă pe esofag, care vede mai clar valva mitrală și eventualele infecții sau cheaguri; vezi Ecografia transesofagiană: când e nevoie și cum decurge.
4. Electrocardiograma, pentru ritm și pentru semnele de îngroșare a camerelor.
5. Testul de efort, uneori, pentru a verifica dacă o valvulopatie aparent fără simptome limitează de fapt efortul.
6. Tomografia computerizată sau coronarografia, mai ales înaintea unei intervenții.

Ritmul controalelor

Valvulopatiile ușoare se urmăresc de obicei la câțiva ani, cele moderate mai des, iar cele severe fără simptome la intervale scurte, uneori de șase luni. Ritmul exact îl stabilește cardiologul. Între controale, rolul tău este să observi schimbările de simptome și să le semnalezi.

Sfat: Păstrează toate rezultatele ecografiilor într-un dosar, în ordine cronologică. Medicul compară măsurătorile de la an la an, iar evoluția contează adesea mai mult decât o singură valoare.

Când se intervine: repararea sau înlocuirea valvei

Intervenția pe valvă se discută în general atunci când boala este severă și dă simptome sau când, chiar fără simptome, investigațiile arată că inima începe să sufere. Medicamentele pot ameliora simptomele, dar nu repară o valvă îngustată sau care nu se închide.

Opțiunile principale:

• repararea valvei, preferată, când e posibil, mai ales pentru valva mitrală;
• înlocuirea chirurgicală, prin operație pe inimă deschisă sau prin tehnici minim invazive;
• implantarea valvei aortice prin cateter (TAVI), în care valva nouă este introdusă de obicei prin artera de la picior, fără deschiderea toracelui;
• repararea mitrală prin cateter, pentru anumite persoane cu risc chirurgical mare.

Alegerea între variante se face de o echipă formată din cardiolog, cardiolog intervenționist și chirurg cardiovascular, numită adesea Heart Team, în funcție de vârstă, de alte boli, de anatomia valvei și de preferințele tale.

Endocardita și igiena dentară

Persoanele cu proteze valvulare sau cu anumite valvulopatii au un risc mai mare de endocardită infecțioasă, o infecție a valvelor cu bacterii ajunse în sânge, adesea din gură. Igiena dentară riguroasă și controalele regulate la stomatolog sunt importante. Dacă e nevoie de antibiotic preventiv înaintea unor proceduri dentare decide medicul, nu pacientul. Spune-i mereu stomatologului că ai o proteză valvulară.

Semnele care cer apel la 112

Sună la 112 dacă ai o valvulopatie cunoscută sau o proteză valvulară și apar leșin, durere în piept care nu cedează, sufocare bruscă sau semne de accident vascular cerebral. Aceste situații pot indica o agravare acută, o aritmie gravă sau un cheag.

• leșin, mai ales la efort;
• durere sau apăsare în piept care nu cedează la repaus;
• lipsă de aer bruscă, imposibilitatea de a sta culcat, tuse cu spumă;
• palpitații rapide cu amețeală sau stare de rău;
• gura strâmbă, slăbiciune într-un braț, vorbire neclară;
• la purtătorii de proteză mecanică: sângerare importantă sau dispariția zgomotului obișnuit al valvei, cu stare de rău.

Febra persistentă, fără explicație, la cineva cu proteză valvulară cere evaluare medicală rapidă, chiar dacă nu este o urgență pentru 112. Contextul celorlalte boli de inimă este în ghidul afecțiunilor inimii, iar riscurile la zbor pentru cei cu boli de inimă în Călătoria cu avionul când ai o boală de inimă: precauții.

Ce rămâne important despre valvele inimii

Valvulopatiile apar când o valvă se îngustează sau nu se mai închide etanș, iar inima compensează mult timp, fără simptome. Diagnosticul și urmărirea se fac prin ecocardiografie, la intervale stabilite de cardiolog. Când boala devine severă și dă simptome sau începe să afecteze inima, valva se repară sau se înlocuiește, chirurgical ori prin cateter.

De reținut:

• stenoza înseamnă valvă prea îngustă, insuficiența înseamnă valvă care nu se închide;
• nu orice suflu înseamnă boală, dar orice suflu nou merită evaluat;
• scăderea toleranței la efort trebuie spusă medicului;
• igiena dentară contează pentru prevenția endocarditei;
• leșinul, durerea care nu cedează sau sufocarea bruscă înseamnă 112.