Embolia pulmonară: semne, cauze și când suni la 112

Embolia pulmonară este blocarea unei artere din plămân de către un cheag de sânge sau, mai rar, de alt material care a ajuns acolo prin circulație. În imensa majoritate a cazurilor cheagul se formează în venele profunde ale picioarelor sau ale bazinului, se desprinde, trece prin partea dreaptă a inimii și se oprește într-un vas mai îngust din plămân. Acolo oprește sângele să ajungă la o parte din țesutul pulmonar și solicită puternic inima dreaptă.

Boala se poate prezenta de la forme aproape fără simptome până la colaps brusc, de aceea se consideră o urgență atunci când există suspiciune. Textul de mai jos explică mecanismul, semnele, factorii de risc și modul în care medicii o confirmă. Informațiile sunt generale și nu înlocuiesc evaluarea medicală; dacă te regăsești în descrierea semnelor de alarmă, nu aștepți și suni la 112.

Cum ajunge un cheag din picior în plămân

Un cheag format într-o venă profundă a piciorului poate călători prin sânge până în plămâni, iar acolo blochează o arteră. Povestea începe, de regulă, cu o tromboză venoasă profundă, adică un cheag într-o venă mare din gambă sau din coapsă. Dacă vrei să înțelegi cum apare și cum se recunoaște, citește articolul despre tromboza venoasă profundă.

Plămânii au două roluri legate de acest traseu. Pe de o parte, sunt locul în care sângele se încarcă cu oxigen. Pe de altă parte, rețeaua lor de vase mici funcționează ca un filtru natural pentru particulele mici din sânge. Un cheag mare nu trece prin filtru și blochează un vas, ceea ce scade cantitatea de sânge care poate fi oxigenată.

Consecințele depind de mărimea cheagului și de starea de sănătate de dinainte. Un cheag mic poate provoca doar o zonă mică de suferință pulmonară. Unul mare poate crește brusc presiunea în artera pulmonară și poate pune ventriculul drept într-un efort pe care nu îl poate susține. Pentru amploarea lui în organism, medicii o consideră o problemă care ține atât de plămâni, cât și de sistemul cardiovascular.

Semnele care trebuie luate în serios

Semnele embolismului pulmonar sunt variabile și se aseamănă cu ale altor boli, dar o lipsă de aer apărută brusc, fără explicație, este cea mai importantă. Tabelul de mai jos grupează ce descriu pacienții.

Unele persoane au doar un disconfort ușor sau o oboseală neobișnuită, iar embolia este descoperită tardiv. Alții se prezintă cu stop cardiorespirator. Variația mare este motivul pentru care medicii au scoruri de probabilitate, construite din semne și factori de risc.

Atenție: lipsa de aer instalată brusc, durerea toracică la respirație sau leșinul, mai ales după o perioadă de imobilizare, cer apel la 112. Nu conduci singur la spital.

Cine are risc mai mare

Riscul crește atunci când sângele curge mai încet, când peretele venei este lezat sau când sângele se coagulează mai ușor, adică în cele trei condiții descrise de medici ca triada lui Virchow. În practică, situațiile asociate cel mai des cu cheagurile sunt:

• imobilizarea prelungită, după o operație, un accident, o boală gravă sau un drum foarte lung;
• intervențiile chirurgicale mari, mai ales la șold, genunchi sau în abdomen;
• cancerul și unele tratamente oncologice;
• sarcina și perioada de după naștere;
• tratamentele hormonale pe bază de estrogeni, la femeile cu alți factori de risc;
• tendința ereditară la coagulare, descoperită de obicei după un prim episod sau într-o familie cu cazuri multiple;
• fumatul, obezitatea și vârsta înaintată.

Faptul că ai unul dintre acești factori nu înseamnă că vei face o embolie, iar lipsa lor nu o exclude. Riscul se discută cu medicul, mai ales înainte de o operație sau de o perioadă lungă de imobilizare, când se pot lua măsuri de prevenție stabilite individual.

Cum se confirmă diagnosticul

Diagnosticul se pune în etape, începând cu estimarea probabilității clinice și continuând cu teste care confirmă sau infirmă cheagul. Medicul compară semnele tale cu factorii de risc și hotărăște cât de mult trebuie să investigheze.

Testele folosite des sunt:

1. analiza D-dimeri, un test de sânge care, dacă este normal într-un context cu probabilitate mică, ajută la excluderea bolii; dacă este crescut, nu confirmă nimic singur, pentru că poate crește și din alte cauze;
2. angiografia pulmonară prin tomografie computerizată, în care se injectează substanță de contrast și se văd cheagurile din arterele plămânului;
3. scintigrafia pulmonară de ventilație și perfuzie, folosită când tomografia nu e potrivită;
4. ecografia inimii, care arată dacă ventriculul drept este suprasolicitat; vezi mai multe în articolul despre ecocardiografie;
5. ecografia Doppler a venelor picioarelor, pentru a găsi cheagul-sursă;
6. EKG-ul, care poate fi normal sau poate arăta un puls rapid și semne de suprasolicitare a inimii drepte; informații în articolul despre EKG.

În spital, tratamentul și durata lui sunt stabilite de medici pe baza gravității, a riscului de sângerare și a bolilor asociate. Nu există scheme universale pe care să le aplici acasă.

Prevenția și revenirea după un episod

Prevenția se bazează pe recunoașterea situațiilor cu risc și pe măsuri adaptate lor. Mișcarea regulată, hidratarea în călătoriile lungi, ridicarea la intervale a persoanelor care stau mult așezate și evitarea fumatului sunt sfaturi generale. Pentru pacienții cu risc crescut, medicul poate recomanda și măsuri medicale, stabilite individual.

După un episod de embolie, urmărirea include controale periodice, discuția despre cauza cheagului și, uneori, investigații suplimentare. Unii pacienți rămân un timp cu lipsă de aer la efort, motiv pentru care reevaluarea cardiacă și pulmonară este importantă. Un rol îl are și contextul cardiovascular larg, descris în ghidul afecțiunilor inimii, dar și fumatul, explicat în articolul despre renunțarea la fumat.